Skip to content Skip to right sidebar Skip to footer
Prin adresa cu nr. 11.810/CDC/12.04.2022 emisă de Serviciul Relații Internaționale și Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului (M.A.T.), Primăria Băile Herculane a fost informată că, în urma analizării documentației depuse se recunoaște traseul ”Pe urmele împărătesei Elisabeta (Sisi)”, drept Rută Cultural Turistică dezvoltată pe plan național.
Programul european privind rutele culturale, creat în anul 1987, are ca scop evidențierea existenței unui patrimoniu comun, M.A.T. fiind membru al Acordului Parțial Extins privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei.
Dezvoltarea rutelor culturale reprezintă un concept complex ce îmbină punerea în valoare a obiectivelor de patrimoniu, culturale, de artă, a moștenirii istorice, cu dezvoltarea turismului și stimularea dezvoltării economice și sociale locale.
Concepută ca instrument de promovare și dezvoltare a unui nou produs turistic, Ruta cultural turistică ”Pe urmele împărătesei Elisabeta” unește destinații turistice din trei județe: Caraș – Severin, Timiș și Prahova, promovând trei stațiuni de top din turismul românesc: Băile Herculane, Buziaș și Sinaia, precum și alte două zone cu potențial turistic emergent din Banatul Montan, Oravița și Caransebeș.
Pornind de la puternica personalitate a împărătesei Elisabeta sau Sisi cum mai este cunoscută, o femeie încântătoare, intrată în legendă care fascinează și în zilele noastre, autorul, ing. Dorin Bălteanu a conceput acest proiect ca o punte de legătură între zone turistice cu tradiție, dar și altele cu mare potențial de dezvoltare, în vederea punerii în valoare a unui patrimoniu natural, cultural, istoric de excepție.
Primăria Băile Herculane se numără printre primele instituții din țară care au răspuns inițiativei ministerului de dezvoltare a produselor turistice cu componentă culturală, obținând recunoaștere de către minister prin adresa cu nr. 33299/28.08.2020 a primei Rute Cultural Turistice dezvoltate pe plan national, ”Pe urmele lui Hercules”. Videoclipul de prezentare realizat de specialiștii ministerului a fost lansat oficial în iunie 2021 cu ocazia Simpozionului Național ”Herculane – arcade în timp”, fiind promovat pe platformele digitale ale ministerului, ale Primăriei Băile Herculane, Consiliului județean Caraș – Severin, ale altor instituții, asociații, operatori turistici, persoane particulare din țară precum și pe cele ale Consiliului Europei.
În interpelarea sa de la Camera Deputaților din data de 10 martie 2021, cu privire la investițiile făcute de Guvern în stațiunea Băile Herculane dl. Deputat Dumitru Rujan a evocat Ruta Cultural Turistică ”Pe urmele lui Hercules” ca un important vector de promovare a turismului din zonă
Primar
Cristian Miclău

Ultima actualizare: 12:19 | 8.04.2026

Accesibilitate

Meniu
Formular Sesizare

    Alege pe hartă:

    Dați clic pe locația dorită pe hartă pentru a o selecta.
    După ce ați ales locația, un marcaj albastru va apărea pentru a indica poziția selectată.

    ResponsiveVoice used under Non-Commercial License

    Funcția de selectare și ascultare a textului de pe site permite utilizatorilor să evidențieze orice fragment de text și să-l asculte în format audio. Tot ce trebuie să faceți este să selectați textul pe care doriți să îl auziți și să apăsați pe butonul "Ascultă textul" care va apărea automat pe ecran atunci când un text este selectat.

    Website primăria Băile Herculane județul Caraș-Severin
    Politica de confidențialitate

    Site-ul nostru utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a respecta cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe site-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de confidențialitate