Primăria Băile Herculane

official website

  
  
  

jacob

Joi, 21 septembrie a.c. a avut loc la Biblioteca germană ”Alexander Tietz” din Reșița, prezentarea celui de-al treilea volum al cărții ”Herculane – arc peste timp” scrisă de Dorin Bălteanu, volum ce include CD-ul audio cu valsul ”Souvenir de Herkulesbad”, compus în anul 1903, la Băile Herculane (Herkulesbad) de compozitorul vienez Jakob Pazeller (2 ian. 1869 – 24 sept. 1957), precum și harta turistică a stațiunii. Tot în cadrul aceleași manifestări culturale, a fost comemorat Jakob Pazeller de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit 60 de ani. Nepotul compozitorului, dl. Friedrich Pazeller, conducătorul ”Jakob Pazeller Orchestra” din Baden Baden, Germania, a adresat un mesaj video participanților. Cu această ocazie, s-a emis un plic și o ștampilă omagială ”Jakob Pazeller”, ștampilă cu care Oficiul Poștal din Băile Herculane va marca toată corespondența, în data de 25 sept. 2017.

 Prezentarea a avut loc în cadrul unei manifestări organizate de Forumul Democratic al Germanilor din județul Caraș - Severin, Asociația Germană de Cultură și Educație a Adulților, conduse de dl. Erwin Josef Țigla și Biblioteca Județeană ”Paul Iorgovici” Caraș - Severin.


Vineri 8 septembrie cu începere de la ora 16, în prezența Preasfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, va avea loc sfințirea crucii de pe platoul Coronini, manifestare la care vor lua parte și cei ce au ajutat la ridicarea acestui simbol ce va veghea de acum înainte peste frumoasa stațiune și meleagurile noastre.

DSC 1057


Pensiunea "JOJO" din Băile Herculane găzduiește în perioada 07 - 10 septembrie prima ediție a taberei de pictură "Culori peste Herculane"

la care vor lua parte 10 artiști plastici din toata țara, care prin lucrările lor vor surprinde și promova peisaje din frumoasa stațiune de pe Cerna. Această tabără se vrea a fi organizată an de an și se află sub coordonarea și îndrumarea doamnei Instructor Artist - Fabiana Dima.

FB IMG 1504331353899


Zilele orașului Băile Herculane 8-9-10 septembrie 2017

afis Zilele orasului Baile Herculane 2017

Zilele orașului Băile Herculane 8-9-10 septembrie 2017

Evenimentul va avea loc în Centrul Vechi al stațiunii.

Vă așteptăm cu drag!


iovu

afis zambet

afis A4 1 001

Omul Potrivit la Locul Potrivit - HERCULANE Partea 1

Omul Potrivit la Locul Potrivit - HERCULANE Partea 2


FESTIVALUL INTERNATIONAL DE FOLCLOR "HERCULES" editia 47-a

03 - 08 iulie 2017

fest 655x360

Descarcă programul : 

descarca

 


Comunicat,

             În zilele de 8, 9 și 10 iunie, Primăria din Băile Herculane a organizat împreună cu Asociația Localităților și Zonelor Istorice din România (ALZIAR), cu sprijinul Direcției pentru Cultură Caraș Severin, simpozionul ”Herculane – arcade în timp”.

            Pe parcursul celor trei zile s-au desfășurat mai multe activități care au fost urmărite cu viu interes de publicul prezent în Sala de conferințe a Hotelului Afrodita: invitați din mediul academic, profesori universitari din țară și de peste hotare, reprezentanți de instituții guvernamentale, ai primăriilor și consiliilor județene din zonele istorice ale României, localnici și turiști sosiți în stațiunea Băile Herculane.

        Simpozionul a fost deschis de Cristian Miclău, Primarul orașului Băile Herculane, după care ceilalți membrii ai prezidiului au rostit discursuri de salut: Mircea Hava, Președintele ALZIAR și primarul orașului Alba Iulia, prof. dr. Lile Ramona, rectorul Universității ”Aurel Vlaicu” din Arad, dr. fil. Liubița Raichici, Directoarea Direcției Județene de Cultură Caraș - Severin și senatorul de Caraș - Severin, Ion Marcel Vela.

          În cadrul programului artistic ”Secvențe artistice”, alcătuit din două părți, sceneta ”Vis în Valea Fermecată” și programul de valsuri ”Souvenir de Herkulesbad”, publicul a aplaudat evoluția artiștilor din Reșița. S-au citit versuri scrise de împărăteasa Elisabeta în timpul sejurului de șase săptămâni petrecut la Băile Herculane.

            Prima secțiunea de comunicări, ”Împărăteasa Elisabeta (Sisi) pe Valea Cernei”, moderată de dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu, a cuprins comunicarea prezentată prin proiecție video, ”O împărăteasă cu destin tragic”, a acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici, al cărui tată a cunoscut-o în mod direct pe împărăteasă, fiind un apropiat al familiei imperiale de Habsburg. Dl. acad. și-a cerut scuze că nu a putut onora cu prezența fizică evenimentul omagial dedicat împărătesei, datorită unor probleme de sănătate și desigur, datorită vârstei înaintate. În continuare, scriitorul Dorin Bălteanu a susținut în format Power Point, prezentarea ”Herculane – arc peste timp”, pe baza volumelor cu același nume. Autorul a invitat oaspeții la o incursiune în istoria bimilenară a stațiunii Băile Herculane și, totodată a relansat valsul celebru la începutul veacului al XX-lea, ”Souvenir de Herkulesbad” compus la Băile Herculane de compozitorul vienez Jakob Pazeller, în anul 1903. Despre volumul trei al cărții, au vorbit dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu și acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici (proiecție video).

            În cadrul simpozionului ”Herculane – arcade în timp” a avut loc și vernisajul a două expoziții: cea de fotografie realizate de Erwin Josef Țigla, președintele Forumului Democratic al Germanilor din jud. Caraș - Severin și cea de acuarelă, semnată de unul din marii pictori acuareliști ai țării, Corneliu Drăgan – Târgoviște, membru al Societății de acuarelă din Birmingham.

            În cadrul secțiunii a doua a simpozionului, ”Herculane – viziuni”, moderată de ec. Marina Neagu, București, specialist în regenerare urbană și conf. dr. Bogdan Suditu de la Universitatea din București.  Au susținut comunicări: ec. Dan Nasta, consilier primar Băile Herculane,  ”Stadiul de realizare a proiectelor Primăriei Băile Herculane și perspectivele de dezvoltare”, soc. Mihai Lupu ”Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a orașului Băile Herculane, instrument strategic important pentru accesare surselor de finanțare”, precum și arhitecții Elvira Constantin (Elveția), Cosmin Georgescu (București), Ioana Mihăiescu (Reșița) care și-au prezentat proiectele de arhitectură având ca tematică reabilitarea unor clădiri de patrimoniu din Băile Herculane.

              Printre activitățile simpozionului s-au numărat și un tur ghidat de centru istoric (vineri la ora 17,00) și lansarea traseului ”Pe urmele împărătesei Elisabeta” (sâmbătă, ora 10,00).

  După revenirea din traseul turistic, participanții la simpozion au plecat spre locurile lor de reședință, cu impresii din cele mai plăcute și cu dorința de a reveni pe aceste meleaguri legendare.

Mulțumim partenerilor cu care am colaborat pentru buna organizare a acestui eveniment: Asociația Localităților și Zonelor Istorice și de Artă din România, Direcția Județeană de Cultură Caraș - Severin, Asociația Pro Turism Herculane, Friedrich Pazeller (Baden, Baden, Germania), dr. ist. Dana Antoaneta Bălănescu, Reșița, ec. Marina Neagu, firma de consultanță MKBT din București, Hotel Afrodita Băile Herculane, administrația Parcului Național Domogled – Valea Cernei, Restaurantul ”La Nico” și Pensiunea ”JOJO” din Băile Herculane.

 


64654

Simpozionul Herculane - arcade în timp

Primăria din Băile Herculane împreună cu Asociația Localităților și Zonelor lstorice din România (ALZIAR), cu sprijinul Direcției Județene pentru Cultură Caraș-Severin, organizează în perioada 8 -10 iunie simpozionul național "Herculane- arcade în timp".
Prima secțiune a simpozionului, intitulată "Împărăteasa Elisabeta la Băile Herculane (1887 - 2017)" va evoca prezența faimoasei împărătese pe aceste meleaguri încărcate de istorie și legende. În luna mai se împlinesc 130 de ani de cand Sisi a petrecut un sejur de șase săptămâni la Băile Herculane în anul 1887.

Împărăteasa Elisabeta era îndrăgostită de aceste locuri, fiind oaspetele stațiunii de cinci ori, ultima dată, în 1896, împreună cu împăratul Franz Iosef. La recomandarea medicilor, a urmat tratament la Băile Herculane. În timpul liber, se plimba cu trăsura prin împrejurimile stațiunii și stătea de vorbă cu oameni simpli, cu țărănci al căror port popular o atrăgea în mod deosebit. Însoțită de o doamnă de onoare și de o călăuză locală, cutreiera munții, pe traseele de drumeție. În jurnalul ei intim, Sisi dedică adevărate ode frumuseții peisajelor de pe valea Cernei. În cadrul simpozionului se vor desfășura mai multe activități organizate pe secțiuni: spectacol "Secvențe artistice" cu program de valsuri "Souvenir de Herculesbad", moment poetic "Vis în Valea fermecată", comunicări științifice, lansare de carte, expoziție cu imagini de epocă din stațiune, de fotografii, pictură, precum și expoziția "Herculane - viziuni", în care tineri arhitecți își vor expune proiectele de reabilitare ale unor clădiri de patrimoniu din stațiune. Cu această ocazie se va relansa valsul "Souvenir de Herkulesbad", compus în anul 1903 de vienezul Jakob Pazeller, vals care a cunoscut o adevărată faimă mondială alături de stațiunea de pe Valea Cernei. CD-ul de prezentare al valsului va fi lansat odată cu cel de-al treilea volum al cărții "Herculane- arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane", autor Dorin Bălteanu. Secțiunea a doua a simpozionului va cuprinde o dezbatere moderată privind provocările regenerării urbane și ale dezvoltării sustenabile a turismului în Băile Herculane cu participarea unor specialiști din echipa care a elaborat Planul Integrat de Dezvoltare Urbană a orașului Băile Herculane, în 2012. Acțiunile dedicate evenimentului se vor continua cu un tur ghidat al Centrului Imperial Istoric. Sâmbătă, în ultima zi a simpozionului, se va lansa traseul tematic de drumeție "Pe urmele împărătesei Elisabeta", etc. Participă invitați din mediul academic, profesori universitari din țară și de peste hotare, reprezentanți de instituții guvernamentale de la nivel central, reprezentanți ai primăriilor și ai consiliilor județene din zonele istorice ale României. Printre partenerii care susțin organizarea acestei manifestări alături de Primăria din Băile Herculane și A.L.Z.I.A.R. se numără: Asociația Pro Turism Herculane, Friedrich Pazeller (Baden-Baden, Germania), firma de consultanță MKBT din București, Administrația Parcului Național Domogled - Valea Cernei. Lucrările simpozionului se vor desfășura la sala de conferințe a Hotelului Afrodita, începând de joi, 8 iunie, orele 16:00.

 


Festivalul Internațional de Literatura Mihai Eminescu Ediția a XXVII-a

DSC 2055 NASTA BT

Astăzi 13.01.2017 începând cu orele 09:30 a debutat seria de manifestari din cadrul Festivalului Internațional de Literatura Mihai Eminescu Ediția a XXVII-a ce a cuprins și decernarea premiilor "Eminescu" precum și depunerea de coroane la monumentul poetului din Baile Herculane.


La mulți ani! 2017

Primăria Băile Herculane invită localnicii şi turiştii la sfârşitul acestui an să petreacă noaptea dintre ani împreună, în Parcul Central, la un spectacol cu focuri de artificii. Sâmbătă seara, înainte de ora 24.00, reprezentanţi ai administraţiei locale se vor afla alături de dumneavoastră.

How to keep your dog safe and at ease when the fireworks start


Târg de Crăciun pentru locuitorii din Băile Herculane! 
A început montarea primelor căsuțe, solicitanții pentru închirierea lor sunt rugați să se adreseze compartimentului urbanism din cadrul primariei sau telefonic la 0728912743 sau în zilele lucrătoare la 0255-560439

1b


22 octombrie 2016 - Ziua colectării deșeurilor de tip DEEE


Primăria în parteneriat cu Asociația ROREC organizează ziua colectării deșeurilor de tip DEEE (deşeuri de echipamente electrice şi electronice) pe raza orașului Băile Herculane. Deținătorii de astfel de deșeuri ce doresc să le predea sunt rugați să le scoată în fața casei sau blocului, sâmbătă 22 octombrie între orele 10:00 - 14:00 de unde vor fi ridicate de reprezentanții primăriei și ai asociației ROREC. Toți cei ce vor preda deşeuri de echipamente electrice şi electronice vor primi tichete cadou în valoare de 10 lei, 20 lei, 30 lei sau multiplii, în funcție de cantitatea predată.

dscf014721024x715 1345837329

images

 


Festivalul Răchiei și a bucatelor tradiționale din Banatul de Munte ediția a XVI-a


herculane festival rachie1

 

15 octombrie 2016 începând cu orele 11.00 vă invităm la Festivalul Răchiei și a bucatelor tradiționale din Banatul de Munte ediția a XVI-a. Manifestarea se va desfășura în Parcul Central din Băile Herculane pe parcursul unei singure zile (15.10.2016) Producătorii interesați în a participa cu standuri proprii sunt rugați să ne contacteze pâna luni 10 octombrie la tel. 0255-560439

 

 


În data de 24 septembrie 2016 - Let's Do It, Romania! la Băile Herculane


Sub egida "Let's Do It, Romania!" cu participarea elevilor de la Liceul Hercules împreună cu Primaria Baile Herculane , Parcul National Domogled-Valea Cernei, angajații ROMSILVA-OCOL SILVIC BĂILE HERCULANE și SC Ecologica Băile Herculane, acțiunea de strângere a gunoaielor din zona 7 Izvoare.

w1

 

w3

w2


Zilele orașului Băile Herculane 8-9-10-11 septembrie 2016


Programul Zilele Orașului Băile Herculane 08-09-10-11 septembrie 2016. Deschiderea oficială 08 septembrie 2016 ora 09:00 - Sfânta Liturghie Arhierească organizată de Mânăstirea Nașterea Maicii Domnului la troița Mânăstirii, cu participarea PS Lucian, Episcop al Caransebeșului. În data de 08 septembrie 2016 ora 16 vă invităm în Parcul Central la un program de fanfară susținut de fanfara din Caransebeș. În fiecare zi pâna la începerea programului artistic între orele 10:30 - 18:30 program de muzică ambientală

Program artistic sustinut de:

08 septembrie : Gabi Stanciu, Dana Radneantu, Zorica Savu, Teo Catarov Band, Marioara Tarziu, Doru Petrean, Codruta Magureanu

09 septembrie : Lucian Dragan, Alexandra Dragan, Trupa West, Gloria & Balkan, Nicu Moaca, Aura Rovo

10 septembrie : Burebysta, Alesia, Xonia, Felicia Stoian, Olivera Petcov, Trupa Sly Style

11 septembrie : Ghita Caltun, Denisa Sarboaica, Remus Valungan, Raluka & Band, Dorin Covaci, Nicoleta Anculia

Locatie: parcarea Primariei din zona UGSR

 2

Primăria orașului Băile Herculane

ANUNȚ: Parcarea publică a orașului din zona UGSR (Hotel Geta) nu este disponibilă în perioada 07 septembrie 2016 - 12 septembrie 2016, în cazul autoturismelor deja parcate vă rugăm să eliberați zona ce va fi destinată evenimentului "Zilele orașului Băile Herculane". Vă mulțumim!

 


Festivalul Internaţional de Folclor “HERCULES” 2016, la Băile Herculane


fest 655x360

 Sărbătoarea folclorică intenaţională a cărăşenilor a ajuns la ediţia cu numărul 46. În perioada 4 – 9 iulie, la Băile Herculane vor fi prezente formaţii artistice din Columbia, Chile, Costa Rica, Ucraina, Bulgaria, Serbia şi România.

Festivalul „Hercules”, înscris în Catalogul Comitetului Internaţional de Organizare a Festivalurilor Folclorice (CIOFF), este organizat de Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Caraş-Severin, Primăria şi Consiliul Local Băile Herculane.

 


SURVIVAL INTERNATIONAL CHAMPIONSHIP (Campionatul Internaţional de supravieţuire)


În perioada 8- 10 iulie 2016, în Băile Herculane se va desfăşura campionatul internaţional de supravieţuire, o competiţie şi dificilă. Fără antrenamente şi o rezistenţă la cote maxime, e greu să-i faci faţă. La evenimentul de pe Valea Cernei vor  participa echipe din România, Franța, Statele Unite, Italia și Austria .

459afa2987a7bce96a6e961b6f0018a8